Gimnaştii lugojeni domină Campionatele Naţionale la Juniori III
Gimnaştii lugojeni au reuşit să câştige din nou un număr record de medalii la ultima competiţie dedicată gimnasticii masculine. Ei au participat la Campionatul Naţional al Juniorilor III la Buzău, în perioada 19-21 Mai, 2014, alături de antrenorul lor, Ioan Bulacu şi antrenorul Adrian Meleancă. Acest concurs reprezintă din nou o mare realizare pentru gimnastica lugojeană, echipa reuşind să devină campioană naţională în competiţia pe echipe, în acelaşi timp câştigând un total de 6 medalii de aur, una de argint şi una de bronz în finala pe aparate, precum locurile I şi II la individual compus. Concursul a întrunit participanţi din toată ţara, gimnaştii participanţi reprezentând cluburile CSS1 Timişoara, CSS Reşiţa, LPS Arad, CSS Sibiu, CSS-CSM Sf. Gheorghe, LPS Bistriţa, CSM Cluj-Napoca, CSS Buzău, CSS Braşov, LPS Tg Mureş, Darco Gym Oradea, CSS Steaua Bucureşti, CSS Dinamo Bucureşti şi CSS Lugoj. ...