Szabo Rafael - cooptat la Lotul Național de Juniori de la Bistrița


 Datorită rezultatelor excepționale obținute de-alungul anilor în care a practicat gimnastica artistică, lugojeanul Szabo Rafael a fost cooptat în Lotul Național de Juniori de la Bistrița. Acesta își va începe antrenamentele la Bistrița începând cu luna septembrie. Chiar dacă Rafael va locui, se va antrena și va merge la școală la Bistrița, el va rămâne sportivul CSS Lugoj, iar la competiții va reprezenta Lugojul în continuare.
Szabo Rafael, născut la data de 21.12.2000, a început gimnastica la vârsta de 6 ani cu antrenorul său Meleancă Adrian. De regulă la început copiii care încep gimnastica merg la antrenamente de 2 ori pe săptămână, însă Rafael a fost fascinat de la bun inceput de acest sport şi rapid a trecut la un nivel avansat de antrenamente, reuşind să impresioneze la nivel de ţară prin calităţile şi pasiunea sa pentru gimnastică. Până la vârsta de 13 ani a participat la 26 de competiţii naţionale, internaţionale şi concursuri memoriale, având în palmares peste 130 de medalii de aur, argint şi bronz. Calitatea lui fizică excepţională nu ar da însă roade fără o perseverenţă ieşită din comun, o dorinţă de a atinge perfecţiunea şi o reală pasiune pentru acest sport, care pe lângă dezvoltare fizică aduce un aport disciplinar important calităţii sale umane. Rafael dovedeşte la fiecare antrenament că doreşte să işi atingă scopul, de a deveni cel mai bun în acest domeniu, să devină campion la fiecare competiţie, iar pentru această pasiune depune foarte multă muncă prin susţinerea şi indicaţiile antrenorului său. 

Prima competiţie la care participă şi excelează a fost în 2008, la concursul memorial “Cornel Baliţa”, unde obţine prima sa medalie pentru cel mai tânăr participant. 
În anul imediat următor urmează primul lui concurs oficial, unde reuşeşte să obţină o medalie de aur la concursul individual compus. În luna noiembrie a aceluiaşi an, urmeză primul lui concurs internaţional, Cupa DKMT de la NoviSad, unde a obţinut un total de 5 medalii. În 2010, la Cupa DKMT din Ungaria Rafael câştigă un total de 7 medalii: 5 medalii de aur la individual compus, inele, sărituri, paralele şi bară; 1 medalie de argint la cal şi o medalie de bronz la sol.
Tot în 2010, la Campionatul Naţional Juniori IV de la Sf. Gheorghe, Rafael a urcat pe podium de 5 ori. A obţinut 3 medalii de aur la individual compus, inele, bară şi 2 medalii de argint la sol şi paralele. A urmat în acelaşi an Cupa DKMT, care s-a desfăşurat la Timişoara, de unde Rafael s-a întors acasă cu 6 medalii, din care 3 de aur, două de argint şi una de bronz. Cupa DKMT, din NoviSad, Serbia la sfârşitul anului 2010, Rafael a urcat pe prima treaptă a podiumului de 5 ori. Tot la NoviSad a avut loc şi concursul internaţional memorial Laza Krstic & Marica Dzelatovic, unde Rafael a câştigat o medalie de argint şi una de bronz. 

Anul 2011 debutează cu concursul internaţional Cupa DKMT de la Kiskunhalas, Ungaria, competiţie la care Rafael a câştigat un total de 3 medalii: loc I la sol şi inele, locul II la paralele. Campionatul Naţional Juniori IV de la Buzău din luna mai 2011, îi aduce un număr de 5 medalii, dintre care locul I la individual compus, inele, sărituri şi bară şi un loc II la sol.
 La Cupa DKMT de la Timişoara din luna octombrie, Rafael câştigă medalia de aur la individual compus, inele, paralele, bară, medalia de argint la sol, sărituri, medalia de bronz la cal. Tot în luna octombrie 2011, urmează Campionatul Naţional Juniori III de la Lugoj, competiţie la care Rafael a fost cel mai mic participant, reuşind să obţină medalia de argint la individual compus şi sol şi medalia de bronz la cal, inele, bară. În luna decembrie a aceluiaşi an, la Cupa DKMT din Serbia, Rafael obţine din nou un număr impresionant de 7 medalii. La memorialul “Laza Krstic & Marica Dzelatovic” tot de la NoviSad, unde au participat sportivi din 12 ţări, Rafael reuşeşte din nou să işi demonstreze valoarea, obţinând 5 medalii: locul I la paralele, locul II la individual compus, bară, cal şi locul III la cal.

 Campionatul Naţional Şcolar de la Buzău din 2012, îi aduce lui Szabo Rafael un număr de 6 medalii: aur la sărituri, inele, argint la sol, bronz la bară, la paralele şi individual compus. A urmat Cupa internaţională DKMT din Ungaria, în luna aprilie, unde Rafael a reuşit să câştige 6 medalii: loc I la individual compus, sol şi bară şi locul II la inele, sărituri, paralele. În octombrie 2012 a urmat Cupa DKMT, care s-a ţinut la Reşiţa, la care Rafael a câştigat 6 medalii de aur şi una de argint. Luna următoare a urmat Campionatul Naţional Individual Juniori III la Sf. Gheorghe, campionat la care Rafael urcă pe a 2-a treapta a podiumului la sol, paralele, bară şi pe a 3-a treaptă la individual compus. Tot în anul 2012 s-a desfăşurat Cupa DKMT în Serbia la NoviSad, unde Rafael obţine 6 medalii de aur şi una de argint. Concursul internaţional memorial “Laza Krstic & Marica Dzelatovic” cu participarea a peste 10 ţări, îl clasează pe Rafael de 6 ori pe podium, obţinând 2 medalii de argint şi 4 de bronz. 
 Anul 2013 debutează cu Campionatul Naţional Şcolar de la Buzău , unde Rafael câştigă 4 medalii de aur la sol, inele, paralele şi bară şi argint la cal. În luna octombrie 2013, la Cupa internaţională DKMT de la Timişoara, Rafael obţine 6 medalii de aur şi una de bronz. Luna următoare urmează Campionatul Naţional Individual şi pe aparate al Juniorilor la Oneşti, la care Rafael câştigă un total de 6 medalii: loc I la individual compus, sol, inele, paralele, bară şi locul III la sărituri. Anul acesta a debutat din nou cu Campionatul Naţional Şcolar la Buzău, la care Rafael a reuşit să obţină 5 medalii: aur la inele şi pe echipe, argint la individual compus şi paralele şi bronz la bară. La concursul memorial “Virgim Achim” de la Reşiţa, Rafael obţine locul I la individual compus. Memorialul” Cornel Baliţa” de la Timişoara din luna mai, 2014 îi aduce lui Rafael 6 medalii de aur şi una de argint.







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

50 de medalii pentru gimnastii lugojeni la Cupa DKMT

Lugojul - centru de pregatire in gimnastica masculina 11-31 iulie 2013

Lugojeanul Todor Ionut va participa la Campionatul European de Gimnastica