Evolutie de exceptie a gimnastilor lugojeni la Campionatele Nationale a Maestrilor

Campionatele Nationale de Gimnastica de la Bucuresti, care s-au desfasurat in perioada 8-10 septembrie 2013, au reprezentat un nou moment de a urca pe podium pentru gimnastii lugojeni.
Acest campionat a fost unul la care s-au concurat atat seniorii, la categoria "maestri", cat si juniori, la categoria "sperante". La categoria "maestri"au concurat 14 sportivi, iar la categoria "sperante" am avut 13 participanti.

La nivel de echipa, CSM Lugoj, s-a concurat cu CS Dinamo Bucuresti, CSM-LPS Bistrita I, CSM-LPS Bistrita II si  CSM-CSS Resita. Echipa lugojeana a fost formata din medaliatul european si component al Lotului National de Seniori de la Bucuresti, Vlad Cotuna, seniorul Vasile Rotaru, juniorii Ciucu Armando, Ionut Todor si Alexandru Banicioiu, ambii componenti ai Lotului National de Juniori de la Bistrita,  ultimul dintre cei doi avand doar 14 ani. Concursul pe echipe s-a arbitrat si punctat la nivelul categoriei "Maestri", CSM Lugoj obtinand medalia de bronz, dupa echipa celor de la Dinamo si Bistrita I.

Prima zi s-a incheiat foarte bine pentru lugojeni, cu ocuparea unui loc pe podium. A doua a urmat  concursul individual si pe aparate, unde insa s-a tinut cont de categoriile de varsta. Maestrul Vlad Cotuna reuseste sa se claseze din nou pe podium, notele insumate la toate cele 6 aparate ii aduc lui Vlad media de bronz la individual compus. Insa, participantul la Olimpiada de la Londra isi demonstreaza valoarea si pe aparate, reusind obtinerea medaliei de aur la bara, dar si inca 2 medalii de bronz la inele si paralele. Astfel Vlad incheie concursul de la Bucuresti cu un total de 5 medalii.

Ciucu Armando, Ionut Todor si Alexandru Banicioiu s-au clasat in concursul individual pe locurile IV-VI la majoritatea aparatelor, insa participarea lor cea mai importanta a  fost aportul adus in obtinerea bronzului pe echipe.

Sportivii au fost insotiti de Adrian Meleanca, antrenor CSM Lugoj, care a fost prezent si in calitate de arbitru la inele si Aurel Muntean, presedintele sectiei de gimnastica din cadrul CSM Lugoj.

Profesorul Adrian Meleanca ne-a declarat: "Sportivii s-au prezentat foarte bine atat in prima zi de concurs cat si a doua. Toti au fost motivati si au dat dovada de spirit de echipa. Liderul echipei, Vlad Cotuna, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, valoarea lui fiind cunoscuta de toata lumea, a fost locomotiva acestei echipe. Sportivii foarte tineri, de 14, 16, respectiv 18 ani sunt sportivi de viitor, pentru unul dinte ei acest concurs a fost primul de o asemenea valoare. Au reusit sa isi stapaneasca emotiile si s-au prezentat foarte bine pe aparate. Obiectivul nostru a fost sa le oferim celor tineri ocazia de a participa la concursuri de o asemenea amploare si valoare, iar acest obiectiv a fost chiar depasit prin clasarea pe podium alaturi de echipe alcatuite  din sportivi de valoare. Vlad a dovedit ca este un sportiv de valoare, obtinand al patrulea an consecutiv  aurul la bara la Campionatele Nationale."

Felicitari tuturor sportivilor si antrenorilor! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

50 de medalii pentru gimnastii lugojeni la Cupa DKMT

Lugojeanul Todor Ionut va participa la Campionatul European de Gimnastica

Succesul gimnastilor lugojeni continua si in 2017 - 23 de medalii la Campionatul National Scolar